Sari la conținut

ola_nicolas

Editori
  • Număr conținut

    1.760
  • Înregistrat

  • Ultima Vizită

  • Zile Câștigate

    74

Orice postat de ola_nicolas

  1. Intr-un bloc (la tabloul principal de distributie) intra in mod sigur toate cele 3 faze + nulul retelei. De la acel tablou, pleaca apoi la apartamente, cel putin o faza + nulul. Am intalnit insa (caz concret) in care in acelasi apartament erau utilizate doua faze. Deoarece in urma unei revizii la reteaua electrica (prilejuita de renovarea unui apartament) la un moment dat, baia si o camera nu aveau alimentare (pe circuitul de prize, care era tras prin podea) am intrat in alerta, fiindu-mi teama ca muncitorii care au montat parchetul sa nu fi taiat din nestiinta (cu flexul) un conductor din pardoseala. A fost prima oara cand am intalnit, in acelasi apartament, circuite electrice atat prin pardoseala, cat si prin tavan. In cadrul operatiunilor care au urmat pentru depistarea locului intreruperii, am facut la un moment dat o verificare prin masurarea tensiunii intre circuitul din podea si cel din tavan, gasind o valoare de 400 V a tensiunii, de unde am dedus ca erau doua faze diferite ale retelei trifazate. Asadar acel apartament avea circuitul de prize pe o faza, iar circuitul de lumina pe alta faza a retelei trifazate. In final, negasind nimic care sa ne dea indicii ca s-a sectionat din greseala vre-un conductor, am revizuit dozele de legaturi din zona cu pricina, gasind o conexiune nefacuta intr-una dintre ele. Ideea principala insa este aceea ca in cadrul acelui apartament aveam de fapt de-a face cu reteaua trifazata in integralitatea ei, deoarece eu nu cred ca la tabloul de distributie al acelui apartament erau prezente numai doua faze ale retelei trifazate. In mod sigur exista si cea de-a treia, care insa era neutilizata in cadrul apartamentului. In concluzie, cred ca in asemenea cazuri este posibila o cerere catre furnizor pentru utilizarea in cadrul apartamentului a unui circuit trifazat. @elco: Sugereaza-i amicului tau sa verifice tensiunea dintre fazele circuitelor de iluminare, si cele ale prizelor. Daca gaseste valoarea de 380... 400 V, atunci sigur ar putea sa faca o cerere catre furnizor pentru un circuit trifazat. S-ar putea insa sa il coste operatiunea cateva mii de lei, lucru care s-ar putea sa-l faca sa renunte, deoarece trebuie montate contoare pe toate cele trei faze.
  2. De obicei platbanda de coborare a paratraznetului se face aparenta si cat mai bine vizibila. De aceea se utilizeaza benzi din otel cadmiate (o culoare galben/portocaliu) sau cuprate (rosii) sau se fac direct din banda de cupru. Se face aparenta si nu ingropata in perete, deoarece la un trasnet mai puternic acea banda se poate arde exact ca lita de la siguranta fuzibila. Este deci important sa se constate la timp o asemenea avarie si sa se inlocuiasca banda de coborare.
  3. Citind lucrarea "Constructii radio. Prize de pamant" se gasesc si raspunsurile la aceste intrebari. Constructiile cu electrozi infipti in pamant sunt denumite in literatura tehnica specifica, prize de pamant "artificiale". Spre deosebire de acestea, mai exista si prize de pamant denumite in mod impropriu prize de pamant "naturale". In aceasta categorie, intra spre exemplu reteaua de fier-beton care intra in componenta unei cladiri, sau reteaua de tevi metalice utilizata la aductiunea apei potabile. De obicei o priza de pamant "artificiala", se leaga la una sau mai multe prize de pamant "naturale", daca acestea exista in apropierea prizei "artificiale". Rezistenta unei prize de pamant este masurabila. Acesta este un motiv in plus sa citesti cartea recomandata. Ca principiu de masurare a rezistentei unei prize de pamant se poate utiliza schema din atasament, preluata din lucrarea "Constructia si exploatarea instalatiilor de legare la pamant"
  4. La pagina 31 a lucrarii (pagina 17 a documentului) gasesti paragraful "Principii de baza la dimensionarea prizelor de pamant". In esenta aceste principii le-am subliniat eu in atasament. Dupa ce ai fixat principiile de baza ale calculului, ai in continuare tabele cu valorile diferitilor coeficienti si relatiile necesare de calcul. Nu stiu daca pe internet vei gasi un program executabil pentru calculul prizelor de pamant, dar daca te intereseaza un asemenea program, il poti implementa tu insuti utilizand programul de calcul matematic open source "SMath Studio". O ultima varianta a programului (noiembrie 2020) o poti descarca de aici: https://en.smath.com/forum/yaf_postst19969_Stable--SMath-Studio-0-99-7610--01-November-2020.aspx Dupa ce studiezi o ora logica programului, care este una simpla asemanatoare cu cea a predarii matematicii in licee, poti programa singur tabelele (in matrice de calcul) si ecuatiile necesare. Undeva la sfarsitul programului, iti aranjezi o zona pentru afisarea rezultatelor, iar la inceputul acestuia iti ordonezi principalii parametri de intrare cu valorile lor. Programul va executa calculele in mod automat si iti va da rezultatele, pe care le vei citi in zona de afisare a acestora. Desi foarte multi fug de matematica, nu este mare lucru... In ceea ce priveste cea de a doua carte, pe care ai lincat-o mai sus, ea se adreseaza inginerilor proiectanti si este ca de obicei mult mai complicata si mai difuza (uneori chiar confuza) in calcule si explicatii. Acolo, vei putea poate citi lucruri interesante despre tehnologia acestor constructii, dar eu as clasa-o la urma ca importanta practica.
  5. Eu am executat (cu 35... 40 ani in urma) o priza de pamant in conformitate cu indicatiile din cartea ale caror detalii de identitate sunt date in atasamente. Acolo sunt indicate si aparatele de masura si controlul calitatii constructiei. Constructia a fost la acea vreme un mare succes, in sensul ca toti parametrii calitativi ai impamantarii au fost cei scontati. De vreo cativa ani de zile insa (circa 5... 7 ani) am constatat ca instalatia nu mai are eficienta. Am si eu in vedere efectuarea unei noi constructii, fie in conformitate cu acelasi material bibliografic, fie documentandu-ma in mod suplimentar.
  6. Daca problema o reprezinta miezurile de dimensiuni mari, atunci poti tine cont ca utilizand miezuri "U" cu bobinele distribuite simetric pe ambele ramuri, se pot obtine puteri duble fata de puterea relativa garantata de sectiunea miezului. Problema este ca toate secundarele vor trebui bobinate in acelasi sistem, adica distribuite pe ambele ramuri ale miezului si inseriate. @flomar60 cunoaste bine acest sistem.
  7. Asa este cand nu ai aparate de masura. Un asemenea proiect este foarte greu de abordat in lipsa unor dotari minimale. Poate ar fi cazul sa insisti pe instalarea unui simulator si sa il utilizezi efectiv la verificari si studiul diverselor variante posibile. Ar fi totusi un bun ajutor.
  8. Ce tipuri de conductori iti trebuie?! In functie de ceea ce ai nevoie, poti utiliza o sursa secundara pentru conductor de bobinaj, spre exemplu un claxon auto, un bandix, sau o alta piesa auto bobinata. Cu multa pricepere si bunavointa, poti recupera sarma chiar si de la un droser vechi de la corpurile de iluminat fluorescente. Ca ultima sursa, poti comanda exact sarma necesara aici: http://www.mivarom.ro/catalog/product_info.php/sarma-bobinaj-cupru-085mm-rola-7723kg-et2-200-grade-p-9970?utm_campaign=direct_link&utm_medium=cpc&utm_source=shopmania&osCsid=ha4iu4a160tac76clbpusbgt80 Desi ar trebui de fapt sa fie prima sursa, problema este ca nu poti comanda decat role de 8... 10 kg, la preturi de 350... 400 lei rola. Sugerez de asemenea bobinajul in straturi cu izolatie intre acestea. Pentru izolatie se poate utiliza banda de teflon termorezistenta. Trebuie sa tii cont ca la frecventa pe care vrei sa o utilizezi, tensiunile specifice pe spira sunt destul de mari. Ar fi indicata sarma de bobinaj izolata cu email special termorezistent. O sursa secundara de astfel de conductori ar fi trafurile de linii de la Tv/CRT-urile color sau A/N.
  9. Am spus cat mai ieftin si cat mai bun, nu mai ieftin si mai bun decat unul produs in serie. Ideea principala este sa-l realizezi personal, fiindca doar asa esti un hobby-ist. In ceea ce priveste costurile, ele se pot reduce destul de mult prin utilizarea unor componente si / sau subansambluri recuperate. In ceea ce priveste simulatoarele pentru Linux, ele exista si poti gasi un top 10 aici: https://linuxhint.com/best_circuit_design_tools/ Cel mai cunoscut dintr ele este KiCAD-ul. Am intalnit inclusiv pe acest forum utilizatori care il folosesc. Descarcarea simulatorului KiCAD incepe (in functie de sistemul PC-ului) aici: https://kicad.org/download/ Eu nu am studiat prea mult problema, pentru ca nu este a mea dar pe cine intereseaza, poate face un efort in plus. In ceea ce priveste ideia de chinezarii (care a devenit un laitmotiv universal cu trimitere spre ideea de calitate indoielnica) pot spune ca acestea stau la baza unei nemaipomenite si fara precedent, dezvoltari tehnologice ale natiunii Chineze. Cu ele au devenit cea de a treia natiune care a trimis in cosmos nave spatiale cu echipaj uman la bord. Cu ele au anulat practic avansul si intaietatea SUA in domeniul tehnologic. Mai mult decat atat, Chinezii construiesc deja generatia a 5-a de sisteme electronice, fiind prima si singura (deocamdata) in aceasta postura.
  10. Hobby-ul, sau placerea de a surubari este o buna motivatie pentru "faultarea" unor componente electronice. Totusi, unul dintre scopurile principale ale hobby-istului este acela de a produce cu mana lui un dispozitiv cat mai ieftin si cat mai adaptat nevoilor. Hobby-ul in sine nu poate justifica distrugerea in cadrul probelor a unei mari cantitati de componente, si in special de componente active. Daca ai ars la probe 10 tranzistoare mosfet de 800 V / 23 A, inseamna fie ca acestea nu sunt adecvate scopului (din diferite motive) fie ca o alta componenta / grup de componente nu functioneaza corespunzator. Am inteles ratiunile pentru care nu poti sa-ti iei un osciloscop, dar in acest caz (atunci cand ai ars deja al 3-lea tranzistor) trebuia sa abordezi problema intr-un mod mult mai precaut. Una dintre cele mai bune unelte pe care computerul ni le pune la dispozitie este simulatorul. Exista deja o larga varietate de simulatoare electronice, inclusiv open source, pe care le poti instala si utiliza pe calculator. Eu personal, in momentul in care am ars doua componente active incercand sa realizez un montaj, trec imediat pe simulator si reproduc conditiile tehnologice existente in realitate, intr-un mod cat mai apropiat de aceasta. Pe diferitele diagrame pe care simulatorul mi le pune la indemana, observ ceea ce este diferit fata de montajul teoretic functional, si fac modificarile care se impun, dupa care trec inapoi la practica. Nu inteleg de loc ideia ca dupa ce am facut montajul sa functioneze cu un tip de tranzistor, il inlocuiesc la final cu un altul supradimensionat.
  11. Daca optezi pentru UC3842 (https://componenteonline.ro/index.php?route=product/search&search=circuit integrat uc3842) atunci ai sansa sa-l obtii in acelasi pachet cu un clampmetru cu trei scale: 20 / 200 / 600 A - https://componenteonline.ro/aparat-de-masura-digital-clampmetru-digital-dt3266l-110870. Ele se afla in stocul aceluiasi vanzator. Ar putea costa impreuna in jurul sumei de 70 lei si deci costul transportului in acest caz ar fi putin mai mare de 20 % din cheltuiala. De altfel acest vanzator are in stoc si UC3845 (https://componenteonline.ro/index.php?route=product/search&search=circuit integrat uc3845) astfel incat ai doua variante de ati rezolva simultan mai multe probleme.
  12. Este o miscare slaba din foarte multe puncte de vedere. Trebuia sa faci o comanda de 14... 15 bucati, sau pe langa UC3845 sa mai comanzi in acelasi pachet si alte piese / produse, pana la congruenta sumei de aproximativ 40... 50 lei, astfel incat transportul sa scada sub 30 % din cheltuiala totala.
  13. Am avut un vecin (sudor de meserie) care proceda asa. El nu mai este in viata, dar pilda a ramas si mai este inca pomenita. Avea doua prajine cu carlige metalice la capat, de care lega doua cabluri. Avea gardul foarte apropiat de reteaua stradala, si atarna o prajina pe firul de nul, iar pe cealalta pe un fir-faza al acesteia. Furnizorul a vazut si l-a atentionat in doua / trei randuri. La un moment dat a venit (furnizorul) a facut fotografii si si-a asigurat si doi martori, dupa care i-a facut reclamatie penala. A primit de la onorata instanta 3 ani, din care a ispasit doi, avand varsta de peste 50 de ani, si in plus si un handicap fizic.
  14. Cine spune ca nu?! Dar pentru asta, vii domnule cu probe / dovezi si te indrepti impotriva vinovatului in justitie. Daca nu te duce capul, ca mare specialist energetician sa aduni probele necesare, atunci te duci si ceri unui judecator mandat de control la domiciliul consumatorului. Pai atunci pentru ce mai este justitia?! Unde s-a mai pomenit sa-ti faci singur clauza contractuala prin care sa ai dreptul sa intri cand vrei in casa cuiva?! Poate in Africa, sau in America Latina Amazoniana!? Poate doar acolo constitutia prevede ca poti patrunde in casa cuiva, cand vrea "muschiul tau". Deocamdata, desi am trait jumatate din viata in comunism, nu am vazut asemenea clauze contractuale nici macar atunci.
  15. Filiere la bucata: https://www.sculediverse.ro/filiera-filet-metric-fin-hss-din-en-22568-stas-1160-toleranta-6g-ro.html Tarozi la bucata: https://www.sculediverse.ro/tarod-de-mana-set-filet-metric-fin-carbon-steel-din-2181-stas-1112-7-toleranta-2n-forma-c-ro.html Set filiere + tarozi: https://www.shopmania.ro/unelte/p-trusa-tarozi-si-filiere-de-precizie-m1-m2-5-hss-31-piese-mannesmann-67947740 Daca nu ai bani prea multi, atunci cumperi doar filierele necesare, iar piulitele le cumperi ca atare: Piulita M2 - 1000 buc = 8,5 lei / set de aici: https://www.utilul.ro/suruburi/suruburi-piulite-si-saibe/piulite/filtru/dimensiune/m2-3360844/ Piulita M2.5 - 100 buc = 10 lei / set de aici: https://tor-online.ro/produse/224-materiale/751-suruburi-holzsuruburi-piulite-saibe/888-piulite/7176-piulite--m2.5---set-100-bucati.html Piulita M3 - 1000 buc = 9,4 lei / set de aici: http://www.depozit-online.ro/shop/piulite/piulite-hexagonale-m3-1000-buc Sarma zincata de la 2 pana la 3 mm la 6.7 lei / kg gasesti la Dedeman: https://www.dedeman.ro/ro/sarma-zincata-diametru-2-mm/p/6000319 Sarma neagra de la 2 la 3 mm intre 6 si 6.35 lei / kg gasesti la Dedeman: https://www.dedeman.ro/ro/sarma-neagra-diametru-2-mm/p/6000288 Sarma negra / galvanizata (capete scurte intre 100 si 200 mm lungime) se poate recupera de pe orice santier. Altminteri, partea rotunda a canalului de trecere este foarte apropiata de 3 mm, caci altfel nu ai fi putut fileta cu M4, sau nu ai putea utiliza suruburi autofiletante, care au 3.5 mm in diametru. Asadar, puteai curata partea cilindrica a canalului cu un burghiu de 3 mm si in mod sigur sarma de 3 ar fi trecut. Cea mai grea problema pe care trebuie sa o rezolve un pasionat de electronica este sa-si procure sculele si materialele strict necesare pentru prelucrarea si asamblarea mecanica a propriilor constructii. Altminteri, un PCB pe care s-au montat un set de piese electronice poate face oricine. Nu insa si un dispozitiv electronic de la un capat la altul.
  16. Parerea mea este ca trebuie sa existe o reactie ferma din partea celor constienti. S-ar putea spre exemplu sesiza Avocatul Poporului, care sa trimita un astfel de contract (chiar si in proiect) la CCR pentru un control de constitutionalitate.
  17. Nu am avut timp de dimineata decat sa pun schema, dar am vrut sa comentez si eu in acelasi sens de realizare a unui circuit echivalent utilizand un 555, care se potriveste si la conditiile initiale de alimentare specificate. Integratul 9601 fiind un cirrcuit monostabil in esenta, el se poate inlocui cu un alt monostabil in conditiile cerute de utilizator.
  18. O ideie ar fi circuitul de detectarea impulsurilor lipsa din schema din atasamentul 1. Schema provine din cartea ilustrata in atasamentul 2. La iesirea neinversoare ai 5 V stabil, atata timp cat dureaza trenul de impulsuri si poti pune un LED in serie cu o rezistenta de limitare. LED-ul se va stinge in intervalul dintre doua trenuri de impulsuri.
  19. Aici gasesti autoforante la 0,07 lei / buc - pret promotional si 0,1 lei / buc la pret normal: https://www.emag.ro/surub-autoforant-cu-cap-plat-si-saiba-4-2x16-100-1044216100/pd/DD9MSWBBM/?X-Search-Id=b747a93a4ffde70d5b72&X-Product-Id=55218932&X-Search-Page=1&X-Search-Position=22&X-Section=search&X-MB=0&X-Search-Action=view Daca le cumperi la bucata de la fero-metalul din colt, te pot costa 0,15 lei / buc. Ai nevoie de 4 bucati pentru cazul in speta, adica 0.28 lei / 0.4 lei / 0.6 lei, dupa caz. In imagine este ilustrata o tija filetata la ambele capete, confectionata in acest caz dintr-un capat de sarma de 3 mm cu lungimea de 110 mm recuperata de prin curte. Nu mai spun, cum arata acea sarma.... Se poate face si dintr-un capat de electrod. Doua bucati, eu personal le fac in mai putin de 5 minute. Mai sunt necesare 4 piulite M3 si 4 saibe A3, care impreuna costa mai putin de 0,1 lei. Care solutie ti se pare mai economica?! In plus nu risc sa distrug radiatorul, iar fixarea este mult mai rezistenta. In ceea ce priveste solutia cu stift, ea este probabil cea mai ieftina, nu degeaba se spune in jargon: "este un stift". Pretul acestei piese produsa pe scala industriala, se apropie infinitesimal de zero. practic, costa numai materialul.
  20. Stiam ca am pe undeva niste radiatoare provenind de la vechi televizoare CRT-color. Abia acum am reusit sa gasesc unul dintre ele. Se vede din imagine ca in crestatura / canal din planul apropiat este plantat un simplu stift cilindric calibrat. Stiftul are undeva in zona de contact cu canalul un canal circular asemanator cu cele practicate pe stuturile care se monteaza presat in furtunuri de cauciuc. Acest canal il face greu de depresat. Radiatorul are doua astfel de stifturi plantate prin presiune si se fixeaza pe PCB-uri prin lipire cu aliaje de lipit. Pe undeva, mai am inca un radiator asemanator (poate candva voi da peste el) dar care se fixeaza prin intermediul unei bride din sarma cu diametrul de 2 mm, sub forma de "U", dar prin intermediul a doua piulite M2. Este un sistem asemanator cu cel in care se fixau transformatoarele de linii la televizaorele AN romanesti. Cu scopul de a folosi aceste sisteme de fixare, eu personal sunt pregatit si am in dotare filiere si tarozi incepand de la M1.5 in sus. Filierele sunt pentru filetele exterioare ale unor asemenea bride, iar tarozii pentru confectionarea piulitelor speciale hexagonale, sau patrate, care in general sunt aproape imposibil de procurat, sub M3. Scuze pentru offtopic.
  21. Cu peste 30 de ani in urma, rar intalneai suruburi autoforante,sau ceva de genul. Dar radiatoare pentru industria electronica existau de pe atunci, iar configuratia lor mecanica era cam aceeasi. In fine comentariile pot continua, dar nu este locul potrivit ...
  22. @flomar60: Cu tot respectul Florine, faptul ca este o cutuma practica nu demonstreaza ca este si solutia corecta. Se intampla ca unele radiatoare sa fie din materiale mai moi, sau detensionate corect dupa procesul mecanic de extrudare / laminare. Daca insa nu s-ar detensiona printr-un proces de tratament termic specific materialeor moi prelucrabile prin laminare / extrudare, ai putea avea surprize neplacute. Nu stiu daca este relevant sau nu, dar pot sa-ti dau un exemplu tipic in care din cauza lipsei tratamentului termic de detensionare, o piesa din material moale (spre exemplu o garnitura din cupru) nu etanseaza in mod corespunzator. La varsta pe care o ai, pot banui ca ai fost posesor si utilizatorul unei DACIA 1310, sau ceva echivalent. Spre exemplu la unele sisteme de franare hidraulice, conductele pe unde circula lichidul de frana sunt fixate de cilindrii de frana prin sisteme de surub-holender, etansat cu garnituri de cupru groase (0,8... 1,2 mm grosime). Dupa un numar de cicluri montare / demontare garniturile se ecruiseaza si la un moment dat nu mai etanseaza. Pentru a restabili calitatea de a etansa a garniturilor din cupru moale, se efectueaza un tratament termic specific. Si anume se incalzesc la rosu si se cufunda intr-un vas cu apa, dupa care se pot refolosi din nou pentru cateva cicluri de montare / demontare. Dar foarte probabil ai cunoscut (daca nu cumva ai patit chiar tu personal) posesori de DACIA, care au rupt surubul-holender in cilindrul de frana (incercand sa-l stranga, nu sa se "joace") si au fost nevoiti sa munceasca suplimentar pentru a extrage restul surubului din gaura si au apelat apoi la strungari pentru a confectiona un alt surub-holender. Apoi, imi permit sa-ti amintesc ca sistemul cu canale crestate de o forma asemanatoare este prezent la foarte multe statoare ale unor motoare electrice de larga utilizare, cum ar fi de exemplu statoarele vechilor pompe de apa de tipul kama. Ai avea curajul sa inlocuiesti tijele filetate care strang capacele motorului prin intermediul piulitelor la astfel de constructii, prin suruburi autoforante?!
  23. Dupa cum vad eu in poza din link, sunt niste canale / crestaturi pe toata lungimea profilului. Asemenea canale deschise nu sunt prevazute pentru fixare cu suruburi autofiletante si nici pentru a fi filetate cu tarodul pentru suruburi metric normale. Faptul ca sunt practicate pe toata lungimea profilului, sugereaza mai degraba ca prin ele pot trece tije filetate la ambele capete, iar fixarea se poate realiza cu piulite. Un surub autoforant sau autofiletant, va sparge materialul tocmai din cauza crestaturii, iar filetarea cu un tarod nu este indicata, tocmai din cauza faptului ca fiind o suprafata intrerupta, poate duce la ruperea tarodului in timpul prelucrarii. In afara de asta, cu timpul filetul se va sterge, deoarece se uzeaza mult mai intens in zona crestaturii. Nu mai precizez faptul ca orice suprastrangere poate forta crestatura, in jurul careia se va sparge materialul. In primul rand, am verificat cu atentie si nu am vazut nici-un comentariu inafara de faptul ca ai rupt un tarod pe care nu stii cum sa-l extragi. Apoi, eu cred ca, dimpotriva, este o discutie foarte utila tuturor celor interesati, ca un exemplu de "asa nu!"
  24. Nu perplexitatea este relevanta in acest caz. In ziua de astazi, toate companiile internationale (si ceea ce este mult mai grav, inclusiv statul) au trecut la decontarea tuturor cheltuielilor (inclusiv pentru situatiile accidentale in care se poate stabili vinovatul) pe spinarea consumatorilor. Semnificativ mi se pare tupeul cu care sunt introduse clauzele in speta intr-un contract comercial. Capitalismul a pornit de la dictonul "proprietatea este sfanta". Asadar, ceea ce se incearca acum, nu pot sa definesc altfel decat o abjuratie. Cum o sa introduci in contracte o clauza care iti da dreptul sa intri in casa cuiva, fara un mandat judecatoresc???!!! Ce sa mai discutam. La televizor putem urmari cu "perplexitate" cum mascatii sparg usile proprietatilor private (fara mandat) doar pe baza asanumitei "Stare de Alerta" care nu mai are sfarsit, de cand cu pandemia.
  25. ... Dupa cate inteleg eu, nu este vorba despre o modelare 3d, cum ar fi spre exemplu realizarea unei masti din cauciuc, precum cele din filme, ci doar de imprimarea unor repere speciale, cu cerneala sau toner, pe suprafetele unui obiect de o forma geometrica specificata. Nu am imprimanta 3d, dar presupun ca in astfel de cazuri, se pot utiliza programele in care s-a realizat modelul 3d al obiectului. Daca spre exemplu, am folosit la proiectare AutoCAD-ul, atunci vom imprima aceste repere tot utilizand AutoCAD-ul. Totusi, daca-mi este permisa o parere personala, eu as prefera sa trasez reperele (precum centrele diferitelor gauri) manual utilizand un subler de trasat, deoarece oricat de atenti am fi, nu vom reusi niciodata sa realizam spre exemplu o caseta perfecta, ca sa nu mentionez faptul ca la asezarea in spatiul de imprimare, ea poate avea erori de pozitionare, uneori chiar grosolane. In schimb, cu sublerul de trasat, eu pot corecta in mod dinamic aceste erori. Pozitionarea cu mare precizie a reperelor, precum centrele gaurilor pe fetele unei carcase, se impune numai la productia de serie mare, acolo unde oricare dintre 1000 de carcase trebuie sa corespunda cu oricare dintre 1000 de circuite PCB, continand potentiometre cu axe scoase la exterior. Atunci cand se realizeaza insa un astfel de produs, multiplicat cu 1000, sau mai mult, este mult mai rentabil sa se utilizeze tehnologii clasise de pozitionare in vederea trasarii si / sau prelucrarii gaurilor - cel putin in aceasta faza a tehnologiei de imprimare 3d.
×
×
  • Creează nouă...

Informații Importante

Folosim cookie-uri și tehnologii asemănătoare pentru a-ți îmbunătăți experiența pe acest website, pentru a-ți oferi conținut și reclame personalizate și pentru a analiza traficul și audiența website-ului. Înainte de a continua navigarea pe www.tehnium-azi.ro te rugăm să fii de acord cu: Termeni de Utilizare.