Sari la conținut

DP0120 - 100W_4OHM - HI-FI PRO Audio Amplifier


donpetru

Postări Recomandate

Vara asta am demarat mai multe actiuni pentru validarea unor proiecte din colectia personala iar primul pe care l-am validat practic recent este proiectul DP0120, un amplificator audio de 100W/4Ohm inspirat din mai multe topologii clasice QSC. Acest proiect DP0120 poate reprezenta un punct bun de sprijin pentru constructorul electronist care doreste sa-si mareasca aria audio de experienta si cu aceste tipuri de topologii care nu sunt chiar asa simple cum par teoretic la o prima vedere! Am testat acest proiect cu mai multe tipuri de amplificatoare operationale si doar cele trei enumerate in cadrul proiectului (TL081IP, LM741CP sau LME49710) s-au comportat exemplar si va recomand sa le folositi. De fapt, initial, facusem o versiune de PCB pentru teste diferita iar dupa mai multe teste/calcule pe acel PCB, am ajuns la versiunea prezentata in proiect. 

 

Asa cum o sa vedeti in fisierul PDF atasat mai jos, ca finali am folosit celebra pereche 2SA1943 / 2SC5200 si ca prefinali seria: MJE15030/15031. Puteti folosi MJF-uri 15030/31 care au capsula izolata, mai ales daca intentionati sa amplasati acesti „prefinali” sub cablaj, ca tranzistoarele finale. In acest caz - cand se folosesc MJF-uri - nu mai trebuie amplasat nicio mica electroizolanta intre tranzistoare si radiator. Daca veti folosi MJE15030/31 si doriti sa le amplasati pe radiatorul tranzistoarelor finali, atunci va trebui sa izolati aceste MJE-uri de radiatorul amplificatorului. Nu uitati sa imperecheati cat de cat si capacitoarele de filtraj de 4700uF la 50V dar si tranzistoarele !! In cazul acestor topologii e musai important sa faceti acest lucru.

 

Proiectul DP0120 are niste performante audio, nu exagerez, de invidiat cand vine vorba sa ne raportam la THD. Spre exemplu, cu LM49710 am ajuns la un THD cu trei zerouri dupa virgula, de genul 0,0007% si asta aproape de putere maxima debitata de amplificator. In cazul utilizarii TL081IP la Pmax de 100W am obtinut un THD de 0,02% - mai mult decat decent.

 

DP0120 - 100W_4OHM - HI-FI PRO Audio Amplifier.pdf

 

Bineinteles, marele avantaj al acestei topologii e faptul ca prin neutilizarea foliei de mica electroizolanta intre tranzistoarele finale si radiator, puteti obtine un transfer termic mai bun sau, altfel spus, la un randament termic mai bun. In plus, modul in care am elaborat PCB-ul si faptul ca pentru un etaj de amplificare e nevoie doar de o tensiune simpla de alimentare (de o singura infasurare secundara) - pentru un al doilea canal e nevoie de o alta infasurare separata galvanic de prima - puteti administra mai bine bucla de masa in cazul amplificatorului. Observati in cazul acestui proiect ca nu am mai folosit acel „conector SM - jumper” cum ati vazut prin alte proiecte, deoarece in cazul DP0120 nu e nevoie si din cauza ca alimentarea altor etaje (gen corector de ton) va trebui facuta musai printr-o infasurare secundara auxiliara separata galvanic de infasurarile secundare ale amplificatorului.

 

Ca si in cazul altor proiecte sunt dispus sa fac niste cablaje de fabrica daca se vor strange suficiente comenzi de PCB-uri in acest sens. 

 

Numai bine, spor la mesterit tuturor si daca mai sunt intrebari referitor la acest proiect va rog sa le adresati in acest topic. Foarte probabil ca descrierea facuta de mine mai sus sa nu fi punctat toate aspectele dar le mai putem lamuri in cadrul acestui topic.

  • Like 1
  • Thanks 3
Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Alimentarea de tip "simplu" este foarte folosite in amplif rusesti ,punctul de masa este la polul comun al cond de filtraj.La amplif d-voastra vad ca punctul de masa este la colectorii tranz finale!!!Este o greseala de tiparire sau nu inteleg eu topologia?!!

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

La 04.09.2024 la 22:52, cristi_74 a spus:

Alimentarea de tip "simplu" este foarte folosite in amplif rusesti ,punctul de masa este la polul comun al cond de filtraj.La amplif d-voastra vad ca punctul de masa este la colectorii tranz finale!!!Este o greseala de tiparire sau nu inteleg eu topologia?!!

Ca sa intelegeti functionarea DP0120 va recomand sa studiati schema bloc pe care am atasat-o mai jos:

Schema Bloc DP0120_1.jpg

Precum observati amplificatorul are reactia conectata pe intrarea neinversoarea a U1, unde pe aceeasi intrare neinversoare sunt conectate rezistentele de echilibrare cu ajutorul carora fata de masa vom avea V1/2 sau jumatate din tensiunea V1. Avand in vedere ca tensiunile de +15V si -15V sunt creeate de regula din V1, pentru o mai buna stabilitate a functionarii amplificatorului s-a prevazut grupul D3, D4 si R14. Semnalul se aplica pe intrare iar cele doua alternante ale semnalului sunt redresate de grupul de diode D1 si D2. Cand pe iesirea amplificatorului operational U1 avem alternanta negativa a semnalului, aceasta va negativa punctul comun dintre D1 si D2 si va provoca intrarea in saturatie a grupului de trazistoare Q1 si Q4 care vor descarca capacitorul C2 pe incinta acustica, reproducand alternanta negativa pe iesirea amplificatorului. Cand pe iesirea U1 avem alternanta pozitiva, aceasta va pozitiva punctul comun dintre D1 si D2 si va provoca intrarea in saturatie a grupului de tranzistoare Q2 si Q3, reproducand alternanta pozitiva pe iesirea amplificatorului prin descarcarea lui C1 pe difuzor.

 

La 05.09.2024 la 7:40, niksound a spus:

Buna dumineata ,felicitari pentru proiect Donpetru,daca se strang comenzi,doresc si eu 4 buc pcb-ui!

 Ok, mersi pentru comanda, dar sa vedem daca se aduna macar 10 buc. achitate in avans. Mai astept poate mai sunt si alti utilizatori care doresc PCB-uri de fabrica la acest proiect. In cursul zilei de azi o sa calculez pretul unui PCB.

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Mersi, in total pana acum 6 bucati.

Asa cum probabil ati intuit, as dori o comanda multiplu de 2 PCB-uri, deoarece numai cu 2 PCB-uri se poate construi un amplificator audio stereo.

 

EDITARE ULTERIOARA: Un PCB DP0120, silkscreen alb, soldermask albastru - costa 25 lei/buc. pentru cei care le achita in avans si 30lei/buc pentru ce va mai ramane de vanzare dupa sosirea PCB-urilor.

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Multumesc pt c-da.

In total pana acum 14 bucati. O sa mai completez eu cu cateva (2 o sa mi le opresc mie) ca sa fac o suma mai rotunda!. Cred ca am sa comand pana la urma 20 de bucati, iar din aceste 20 de bucati daca scad si cele 2 bucati pt. mine, o sa mai ramana 4 bucati de vanzare.

O sa dau drumul la comanda in seara asta de PCB-uri. Deci pana in seara asta daca mai sunt utilizatori care vor aceste PCB-uri la pretul de 25lei bucata in loc de 30 cat va fi dupa, pot sa o faca azi pana in ora 18 in acest topic.

 

O sa deschid si conversatia privata cu utilizatorii care s-au abonat in acest topic cat de curand azi. Daca puteti face plata azi ar fi ideal. Transportul prin curier rapid va fi +35lei sau il puteti achita voi cand primiti coletul. Transportul prin Posta Romana se achita in avans: +18lei.

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Acum 8 ore, vasile cristian a spus:

Vă rog treceți și pe mine cu 4 cablaje. Am facut plata

Mulțumesc.

Ok, Am verificat acum. Confirm plata. O sa va adaug in conversatia privata si cu ceilalti utilizatori.

 

EDITARE ULTERIOARA: Am dat comanda pana la urma de 30 de bucati, 20 sunt deja achitate, mai raman 10 bucati de vanzare la pretul de 30 lei bucata.

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Creează un cont sau autentifică-te pentru a adăuga comentariu

Trebuie să fi un membru pentru a putea lăsa un comentariu.

Creează un cont

Înregistrează-te pentru un nou cont în comunitatea nostră. Este simplu!

Înregistrează un nou cont

Autentificare

Ai deja un cont? Autentifică-te aici.

Autentifică-te acum
  • Navigare recentă   0 membri

    • Nici un utilizator înregistrat nu vede această pagină.
×
×
  • Creează nouă...

Informații Importante

Folosim cookie-uri și tehnologii asemănătoare pentru a-ți îmbunătăți experiența pe acest website, pentru a-ți oferi conținut și reclame personalizate și pentru a analiza traficul și audiența website-ului. Înainte de a continua navigarea pe www.tehnium-azi.ro te rugăm să fii de acord cu: Termeni de Utilizare.

ATENTIE !!! Functionarea Tehnium Azi depinde de afisarea de reclame.

Pentru a putea accesa in continuoare site-ul web www.tehnium-azi.ro, va rugam sa dezactivati extensia ad block din browser-ul web al vostru. Dupa ce ati dezactivat extensia ad block din browser dati clic pe butonul de mai jos.

Multumim.

Apasa acest buton dupa dezactivarea extensiei Adblock