Cartea de vizita a utilizatorilor - esecuri, reusite, amintiri

[ola_nicolas]

De la un unchi am mostenit o parte din colectia mea de reviste Sport si Tehnica. Cel mai vechi numar era de prin 1959 (Revista In Apararea Patriei, care din 1962 a fost redenumita Sport si Tehnica) dar nu il mai am si nici nu stiu in ce imprejurari a iesit din posesia mea. O alta parte a aceleiasi colectii provine din putinii bani pe care ii capatam ca elev de la tata, si din care in loc sa-mi cumpar de mancare in pauza mare, dadeam fuga la un chiosc de difuzarea presei, de unde cumparam revistele. Deoarece asemenea reviste veneau in numar foarte mic pe la chioscuri, nu am reusit sa cumpar sistematic numar cu numar acesta revista. In atasament este schema unui voltmetru electronic cu tuburi aparut in revista Sport si Tehnica nr. 11/1962, pe care l-am construit in anul 1970, elev de liceu in clasa a 9-a fiind.  Montajul l-am incasetat, atat cat am putut eu mai estetic, iar pe panoul frontal confectionat dintr-un material izolant, am scos doua borne (de tip "banana") pentru utilizarea unui indicator magnetoelectric cu echipaj mobil. Indicatorul mi l-a imprumutat profesorul meu de fizica Dumitru Bucila si l-am pastrat pe toata perioada celor 4 ani de liceu. Montajul l-am pastrat si l-am reutilizat incepand din 1987, cand in sfarsit am reusit sa-mi procur un multimetru clasic de tipul MAVO 1. Dupa 2000, multimetrul s-a defectat si am renuntat definitiv la utilizarea montajului, dar l-am pastrat in continuare. L-am vazut zilele trecute, intr-un ungher prin podul casei. Nu mai are caseta initiala, ramanand doar sasiul si cele doua socluri novale, fara tuburi, pe care le-am recuperat pentru cand as mai dori sa fac experimentari cu astfel de dispozitive. In locul triodei 6S2S, am utilizat o tripla dioda-trioda de tipul EABC80 (partea trioda) iar in locul dublei triode 6N9S am utilizat una de tipul ECC83. Valorile rezistentelor din schema din atasament si-au pierdut actualitatea in montajul meu. Neavand suficienta documentatie la dispozitie, si nici prea multe cunostinte teoretice am facut mari eforturi pentru a determina practic fiecare valoare in parte. Transformatorul a fost unul recuperat de la o sonerie de apartament din acea vreme, la care am readaptat pentru 6 V secundarul original, care daca imi aduc aminte bine avea cam 8 V. Am adaugat infasurarea de inalta tensiune, pe care am bobinat-o cu mana din conductor emailat de 0,15 mm, pe care l-am recuperat de la un releu de curent continuu pe care mi l-a oferit o vecina de bloc, care era telefonista la o centrala telefonica din epoca. Deoarece nu stiam cate spire are primarul, am infasurat 10 spire pe carcasa si am masurat tensiunea alternativa la capetele acestora, extrapoland apoi numarul de spire pe volt. Am renuntat la stabilizarea tensiunii anodice, neavand la dispozitie diode cu descarcare in gaz, iar diodele Zener cu tensiuni inalte erau inexistente in epoca. Am constatat apoi ca nici nu ar fi fost nevoie de ele, deoarece variatiile tensiunii alternative ale retelei se repercutau asupra filamentelor care dezechilibrau puntea, si ca atare stabilizarea tensiunii anodice ar fi fost o masura inutila. Asadar, inaintea oricarei masuratori, echilibram puntea din potentiometrul de 50 k. Etalonarea montajului am realizat-o dupa voltmetrul electronic din dotarea laboratorului de fizica al liceului unde am invatat. Montajul a fost deosebit de precis si deosebit de sensibil, si l-am preferat pentru masuratori de precizie, oricaror testere aparute dupa 1990, pana cand nu am mai avut un indicator pentru a-l putea folosi. Initial am intentionat sa pun si poze, dar starea actuala deplorabila a montajului, m-au facut sa ma rasgandesc. Spor!

Editat Aprilie 16, 2023 de ola_nicolas

[ola_nicolas]

O problema permanenta in activitatea mea de constructor electronist amator, mai ales in anii de dinainte de 1990 a constituit-o posibilitatea tehnica de masurare a diferitilor parametri de circuit.. Pana am terminat scoala generala de 8 clase, aceasta problema am rezolvat-o in conformitate cu unele articole referitoare la masuratori simple precum cel din atasament, publicat in revista Sport si Tehnica nr. 6/1963. Inca din clasa a 7-a am inceput capitolul de electricitate care se preda la orele de fizica si aveam cunostinte cel putin elementare despre cum se calculeaza o rezistenta / reactanta / impedanta. Multe alte cunostinte, mi le-am insusit prin studiu suplimentar (individual). Problema cea mai mare era aceea de a gasi un indicator universal, de tipul voltmetru / (mili)ampermetru. Deoarece profesorul de fizica din scoala generala, nu era specializat pe fizica, ci era un profesor de matematica care suplinea aceste ore, dar mai ales deoarece scoala la care am terminat primele 8 clase, nu avea un laborator specializat de fizica, pentru a-mi asigura accesul la un astfel de indicator, m-am inscis pe la inceputul clasei a 7-a la cercul de electronica din cadrul casei pionierilor. Dupa ce am fost admis la liceu, am profitat din plin de existenta unui laborator de fizica, care avea si mijloace (cel putin elementare) de verificare si /sau masura. In clasa a 9-a, profesorul de fizica, donmul Dumitru Bucila a remarcat repede ca eram foarte interesat de electronica si de constructii in acest domeniu. El insusi era radioamator cu indicativ. In acest mod, am primit acces aproape nelimitat la laboratorul de fizica al liceului. Incepand din clasa a 10-a, nu am mai facut fizica cu domnul Bucila, care a continuat insa sa predea la liceul unde invatam. Din fericire, noua profesoara de fizica (doamna Ana Dulceanu) a continuat sa-mi incredinteze cheia laboratorulu pentru a putea sa rezolv problemele de care ma loveam in activitatea mea. Nu am intrebat niciodata, dar sunt sigur ca la aceasta indulgenta a avut o contributie importanta donmul Bucila insusi. Astfel stand lucrurile, cheia de la laboratorul de fizica a stat aproape permanent in posesia mea. De la mine o luau atat doamna Dulceanu, cat si domnul Bucila, atunci cand aveau programate ore de laborator, care de altfel erau destul de rare - una, cel mult doua ore de laborator / clasa si trimestru. De multe ori ma apuca intunericul in laboratorul de fizica, preocupandu-ma de o problema sau alta, desi orele le terminam cel tarziu pe la orele 13. Nu doar profesorii de fizica au remarcat preocuparile mele pentru constructii de electronica, ci si maistrul cu care baietii faceam orele de practica productiva si care avea la randul sau inclinatii de constructor electronist. In acest fel, am fost scutit de efortul de a trage la pila, sau de a taia la bomfaer si am primit note (cel mai adesea de 10) pentru finalizarea unor montaje pe care le primeam in mod cu totul separat fata de ceilalti colegi ai mei de la maistrul in cauza. Revenind la articolul ilustrat in atasament, metodele de masurare aratate acolo, sunt in mare masura valabile si astazi, pentru aceia care nu au mijloace tehnice adecvate si nici posibilitati financiare pentru a si le cumpara. Singura conditie este ca sa aiba acces, cel putin la un indicator universal de masura si / sau verificare. Desi in acest moment dispun de mijloace tehnice diverse de masurare de buna calitate, am totusi in permanenta prin preajma un tester simplu, cel mai ieftin care se poate gasi in comert. Utilizand acest tester, dar mai ales utilizand cunostintele teoretice avansate in domeniul electrotehnicii si / sau electronicii. ma descurc in general bine, indiferent de complexitatea masuratorilor de efectuat. Spor!

Editat Aprilie 14, 2023 de ola_nicolas

[ola_nicolas]

Resimtind lipsa unui voltmetru, care sa fie permanent la dispozitia mea, in acelasi an (1970) am construit un voltmetru cu indicator optic, pornind de la schema atasata, aparuta in numarul 1 / 1964 al revistei Sport si Tehnica. Marele avantaj al unui asemenea instrument de masura, consta in faptul ca el nu are nevoie de un indicator, fie analogic, fie numeric pentru afisarea rezultatului. Montajul contine un tub electronic cu indicatie optica intercalat in diagonala unei punti wheatstone. Practic, tubul indicator optic, supranumit si "ochi magic" sesizeaza momentul trecerii prin zero al semnalului, atunci cand se variaza curentul printr-una dintre laturile puntii, prin intermediul unui potentiometru. Pe axul acelui potentiometru, se fixeaza un cadran circular cu repere ale valorilor de tensiune. Am utilizat un tub electronic de tipul UM80, avand un filament alimentat cu 19V/0.1A. Pentru a putea miniaturiza pe cat posibil montajul, am utilizat diode semiconductoare si un transformator de alimentare de 5W/24V, dintre cele utilizate pe vremuri la lampile de semnalizare cu transformator. Am renuntat la secundarul original (pentru 24 V) si am bobinat numai infasurarea de inalta tensiune cu conductor de 0.15 mm. Pentru alimentarea filamentului am utilizat un condensator cu hartie, calculat sa consume 201 V din cei 220 disponibili la priza de retea. Am incasetat totul intr-o cutie din tabla de conserve ceva mai groasa (probabil de 0.4 mm grosime) recuperata de la conservele de mazare, pe care mama le utiliza foarte des in bucatarie. Ca forma finala, montajul  se apropia destul de mult de ceea ce se vede in atasament. Montajul a functionat din prima, cel mai mult timp pierzand apoi cu calibrarea, pe care am facut-o in laboratorul de fizica al liceului unde eram elev. Montajul l-am scos din uz si l-am dezmembrat in anul 1987, cand mi-am cumparat un multimetru de tipul MAVO1, produs la Timisoara. Spor!

Editat Aprilie 16, 2023 de ola_nicolas

[ola_nicolas]

Anul 1970 a fost (foarte probabil) anul cel mai prolific, din punctul de vedere al constructiilor de aparataj electronic, in calitatea mea de hobby-ist. Dupa ce am construit cele doua aparate de masura descrise in postarile anterioare (si inca vre-o cateva) pe care le voi prezenta (poate) cu alta ocazie, am inceput constructia unei heterodine modulata, ilustrata in atasament. Initial am intalnit o schema intr-unul dintre numerele Sport si Tehnica din anii 1962/1963. Schema se baza pe un oscilator RF cu pentoda si modulatie catodica. Din cauza unor probleme, pe care nu am putut sa le depasesc in acea perioada, am ales sa construiesc o asemenea heterodina, dupa o alta schema pe care am gasit-o intr-o carte pe care o aveam in biblioteca, editata in 1954 si mostenita de la tata. La momentul respectiv, aveam in dotare octoda 6A8 si mi-ar mai fi trebuit o trioda. Aveam mai multe triple diode-triode de tipul EABC80, dar am preferat, in scopul reducerii dimensiunilor montajului final sa utilizez o trioda heptoda de tipul UCH81. Pentru alimentarea cu inalta tensiune, am utilizat un traf de 5W/24V asemanator cu cel specificat anterior la descrierea voltmetrului cu "ochi magic" (cu indepartarea secundarului de 24 V si rebobinare pentru tensiune inalta) in timp ce alimentarea filamentului am realizat-o direct din reteaua de 220 V prin intermediul unui condensator astfel calculat incat sa reduca tensiunea la doar 19 V, sub un curent de 0.1 A. Ca dioda redresoare am utilizat una semiconductoare. Intre prima grila a heptodei si catod s-a realizat oscilatorul RF, pe care l-am redus la 5 benzi de frecventa pentru a putea utiliza un comutator cu claviatura specific radioreceptoarelor portabile romanesti, disponibile in epoca. Partea trioda a fost utilizata pentru oscilatorul de frecventa audio cu valoare fixa. Am ales frecventa de 500 Hz, iar modulatia (mixajul) s-a realizat pe una dintre grilele superioare ale heptodei. La iesire am scos doua borne pentru radiofrecventa si doua pentru utilizarea ca atare a frecventei fixe audio de 500 Hz. O mare problema, pe care in final am reusit sa o depasesc a fost realizarea unei scale de masura atasata condensatorului variabil de 1000 pF (cele doua sectiuni ale unui condensator de 2x500 pF legate in derivatie). Montajul l-am incasetat in tabla de aluminiu cu grosimea de 1,5 mm si este inca functional. Ba chiar il folosesc destul de des. Poze voi pune cu alta ocazie, deoarece in acest moment nu stiu exact prin ce cotlon se mai afla, intrucat de catva timp, casa este in renovare si totul se muta din loc in loc. Cu acea ocazie, voi descrie si cum am reusit sa realizez scala pentru RF, avand in vedere constructia condensatorului variabil cu mecanism multitura. Spor!

Editat Aprilie 15, 2023 de ola_nicolas

[ola_nicolas]

Sa revenim acum la articolul din Sport si Tehnica nr. 6 / 1963, despre masuratori si aplicarea metodelor simple de calcul a valorilor capacitatilor si respectiv ale inductantelor:

In articol, asa dupa cum se poate citi se specifica ca metodele sunt valabile numai pentru valori mari ale acestor parametri. Un ochi experimentat, sau un profesionist, stie si de ce. Asa dupa cum se vede, toate schemele de conectare in vederea masurarilor si calculului capacitatilor si inductantelor, utilizeaza ca sursa de tensiune alternativa un transformator alimentat de la reteaua de 50 Hz. Daca insa in locul acestui transformator, utilizam un generator de frecventa variabila, atunci devine posibila utilizarea metodei din articol si pentru valori medii si mici ale capacitatilor si respectiv inductantelor. Tocmai de aceea am intercalat intre postarile referitoare la acest articol, postarea referitoare la construirea heterodinei modulate. Avand la dispozitie acest dispozitiv si voltmetrul electronic cu "ochi magic", sau pe cel cu dubla trioda ilustrate mai sus, devine posibila utilizrea metodelor din articol pentru valori medii si mici ale capacitatilor si inductivitatilor. Mai este totusi necesar un frecventmetru, pentru a determina in permanenta valoarea frecventei furnizate de catre heterodina modulata. Osciloscopul catodic, era ceva rar in epoca. In laboratorul liceului aveam unul de uz didactic, dar nu putea afisa curbe decat cu frecventa de pana la aproximativ 500 kHz. De aceea frecventmetrul (de fapt un convertizor frecventa-tensiune a fost obligatoriu de construit). Ar mai trebui sa precizez ca pentru aceste masuratori, nu este nevoie ca semnalul de radiofrecventa sa fie modulat in amplitudine cu frecventa audio de 500 Hz. De aceea, pentru masuratori de componente reactive (capacitati si inductante) am adaugat in scema heterodinei modulate un intrerupator intre secundarul trafului de audiofrecventa (cel din anodul triodei) si grila a 4-a a heptodei, unde are loc mixajul, iar frecventa de 500 Hz am exteriorizat-o ca atare:

Pentru valorile medii spre mari. utilizam frecventa audio fixa de 500 Hz, iar pentru valori din ce in ce mai mici ale capacitatilor si inductivitatilor, foloseam diversele game ale oscilatorului de radiofrecventa. Modificarile facute (au fost mai multe, dar fara importanta in discutie) le-am marcat cu rosu, si am amendat schema cu texte pentru precizarea parametrilor. In acelasi an 1970, am realizat un frecventmetru tranzistorizat simplu, al carui schema (foarte simpla in principiu) nu o mai adaug aici. Avand deci la dispozitie dispozitivele prezentate pana aici, am putut sa abordez masurarea indirecta (prin masuratori de tensiune si frecventa) urmata de calcule simple cunoscute din electrotehnica pentru foarte importantele componente - capacitoare si inductoare. Hai sa fim cinstiti! Viata unui hobby-ist (electronist) din ziua de astazi este mult mai simpla din punctul de vedere al posibilitatilor tehnice de masura si control, decat acum 53 de ani. Trebuie tinut cont ca in Romania, pana in a doua jumatate a anilor '80, nu s-au gasit prin magazine nici macar indicatoare simple, de tipul voltmetru / miliampermetru. In a doua jumatate a acelor ani, s-au bagat la vanzare asemenea dispozitive, doar datorita faptului ca nu tot ceea ce se producea in tara, se putea exporta. In aceste conditii, loturile refuzate la export se bagau pe piata interna. Chiar si asa, era destul de greu sa gasesti asemenea dispozitive, pentru ca se vindeau foarte rapid. Nu este cazul profesionistilor, care aveau la locul de munca asigurate toate conditiile tehnice pentru desfasurarea activitatii lor. Spor!

Editat Aprilie 16, 2023 de ola_nicolas

[roadrunner]

Acum 1 oră, ola_nicolas a spus:

Hai sa fim cinstiti! Viata unui hobby-ist (electronist) din ziua de astazi este mult mai simpla din punctul de vedere al posibilitatilor tehnice de masura si control, decat acum 53 de ani

treaba asta avea avantaje si dezavantaje.

Avantaje - trebuia sa-ti bati capul cum sa ti le construiesti singur si invatai o gramada de lucruri noi fara sa-ti dai seama

Dezavantaje - alergatul dupa piese facea lucrurile imposibile se de multe ori faceam compromisuri (pune 12K in loc de 10K) si obtineam rezultate mediocre sau pur si simplu mureau neterminate prin sertare.

 

Scula prezentata mai sus, pe cat de inutila pare pentru cei mai tineri era esentiala pentru constructia sau depanarea unui aparat de radio AM/SSB (sau transciever) cu singura precizare ca trebuia sa stii ce frecventa are oscilatorul de RF (ala de 500Hz nu era critic ca era doar ca sa poti auzii ceva in difuzor)

Cred ca partea mecanica cu condesatorul variabil si scala a fost mai dificila decat suma celorlalte.

RR 

 

PS

In timp ce uitam la schema ma gandeam cat de usor e sa fac exact acelasi lucru pe un cip digital. (din mouse si tastatura)

 

Editat Aprilie 16, 2023 de roadrunner

[ola_nicolas]

La 16.04.2023 la 11:36, roadrunner a spus:

... ma gandeam cat de usor e sa fac exact acelasi lucru pe un cip digital. (din mouse si tastatura) ...

... Just, dar pe computer, mouse si tastatura nu am putut pune mana pana prin 1991, cand am cumparat pentru baiatul meu un home-computer HC90, si pe care am invatat sa il folosesc in masura de a-mi fi de folos, abia catre anul 2000, cand am cumparat un HC91+, ceva mai performant. Dar ca sa fim absolut cinstiti, HC90-ul m-a costat 10.000 de lei, adica vre-o 3 salarii pe care le castigam in epoca. Daca la mijloc nu ar fi fost educatia copilului meu, as fi renuntat cu siguranta.

In ceea ce priveste, mecanismul prin care am reusit sa adaptez condensatorul variabil multitura la nevoile mele, el a fost destul de simplu in principiu. Nu insa si realizarea practica a lui. Daca nu as fi fost dotat cu scule de lacatuserie diverse, (si bineinteles cu pricepere) nu as fi reusit. In principiu, a trebuit sa vizualizez cumva oridecate ori faceam o tura completa de condensator. Acest lucru, l-am realizat cu un numarator mecanic cu angrenaje recuperate de pe la jucariile mecanizate ale timpului. Astfel am gasit doua roti dintate cu un numar mic de dinti. Nu mai retin exact cati dinti aveau cele doua rotite identice din alama, dar evident baza numaratorului era numeric egala cu numarul de dinti ai rotii dintate conduse. La cea de a doua roata dintata, am "barbierit" toti dintii, inafara de unul singur. Astfel, la o tura completa roata cu un singur dinte angrena cu cealalta si facea un anumit unghi de rotatie inainte, sau dupa caz inapoi. Nu mai retin nici cate ture intregi / fractionare are condensatorul variabil (oricum, cel putin doua ture intregi si o fractiune de tura). Pe axul rotii dintate "nebarbierite" am pus un disc pe care am lipit hartie alba. Discul evolueaza in interiorul casetei si trece prin fata unei fante prevazute in caseta si este asigurat impotriva rotirii aleatorii printr-un mecanism cu frictiune (frana mecanica). Am utilizat cel mai simplu mod de codificare, si anume am colorat in mod diferit cele trei sectoare circulare care evolueaza la un moment dat prin fata fantei, si in acest mod pot face legatura cu cele trei scale diferite aplicate pe un disc principal solidar cu axul principal al condensatorului variabil. Deoarece cursa axului cv-ului este limitata la ambele capete, cele trei culori se perindeaza, fie intr-un sens, fie in celelalt, dupa cum rotesc eu axul principal, astfel incat nu exista posibilitatea de a gresi.

In alta ordine de idei, pentru ca tot ne daduram la vorba, am ocazia sa fac o precizare. In schema voltmetrului cu "ochi magic", am utilizat o dioda semiconductoare doar la redresarea tensiunii inalte.

Pentru prima dioda, cea amplasata pe latuara opusa a puntii fata de circuitul anodic al tubului indicator, am utilizat o dioda cu vid, recuperata de la un televizor defect cu tuburi, conform schemei:In orice caz, a fost vorba despre un tub dioda avand codul UAxx, avand astfel acelasi curent de filament cu cel al tubului indicator (UM81) In acest mod a fost posibila inserierea filamentelor si utilizarea unui singur condensator, pentru reducerea tensiunii de alimentare a acestora. In acest mod, am asigurat schemei o rezistenta de intrare de ordinul sutelor de megohm. Am precizat, pentru ca este un amanunt foarte important. In ziua de astazi, rezistente de intrare de sute de megohm se pot realiza numai prin utilizarea FET-urilor de ultima generatie, dar pe care nu le aveam la dispozitie pe atunci.

Editat Aprilie 21, 2023 de ola_nicolas

[ola_nicolas]

Am avut doua surse pentru tuburi electronice. Pe deoparte domnul Bucila imi dona o buna parte dintre tuburile (noi-noute) pe care le capata de la Radioclub, drept urmare a activitatii lui sub egida acestuia. Pe de alta parte eu am speculat (in mod deosebit in anul 1970) moda statiilor de amplificare cu multi decibeli. Foarte multi tineri, ar fi dorit sa faca muzica, avand cel mai bun exemplu in muzicieni precum Nicolae Covaci, Mircea Baniciu, in general membrii formatiei Phoenix, care erau in mare voga atunci. Astfel am construit doua amplificatoare de 20 W numai in acel an, pornind de la solicitarile unor colegi de scoala. Nu am pretins bani pentru acestea, ci informat fiind ca ei au pe acasa aparatura radioelectronica iesita din uz, le-am propus trocuri de genul amplificatoare in schimbul a cel putin 2... 3 aparate mari, de regula dintre cele cu tuburi electronice. O parte dintre tuburi le-o inapoiam sub forma statiilor care ii interesau, iar cealalta parte (suficient de mare) imi ramanea pentru experimentarile mele. De la domnul Bucila, am primit in total mai multe zeci de tuburi noi, in special din seria cu prefixul U..., deosebit de utile pentru reducerea dimensiunilor constructiilor. Tensiunea de filament avand in general valori mari (tipic 19 V) iar curentul fiind suficient de mic si avand valoarea fixa de 0.1 A, filamentele tuburilor din aceasta serie, se puteau inseria, iar alimentarea se putea face direct din tensiunea alternativa a retelei, prin utilizarea unui condensator aditional. Astfel se reducea factorul de putere al circuitului, iar diferenta de tensiune dintre cea a filamentelor inseriate si cea a retelei nu producea consum suplimentar de putere activa. In afara de tubul indicator UM81, am mai avut in dotare un tub UM80. Am realizat cu acesta un montaj independent de tip "ochi magic" universal, pe care il utilizam oridecate ori experimentam vreo punte wheatstone, sau aveam de determinat punctul de rezonanta al unui circuit LC. Dupa anul 2000, cand piata dispozitivelor de masura electronice bazate pe cip-uri digitale programabile a explodat, am renuntat la el si l-am dezmembrat, desi acum imi pare rau. Era cea mai buna metoda de a vizualiza echilibrarea unei punti de laborator, de orice fel. Astfel am putut experimenta puntea RC din atasament, aparuta in revista Sport si Tehnica, nr. 4 / 1965. Am realizat initial montajul asa cum este el conceput, adica cu utilizarea unei casti audio pentru sesizarea momentului echilibrarii puntii. Facand probele, am constatat ca, de fapt sunetul nu se anuleaza niciodata, ci doar capata tonalitati diferite in masura in care se roteste axul potentiometrului P. Am dedus ca de fapt, in diferite momente se anuleaza diferitele armonici ale specrului larg produs de unda dreptunghiulara produsa de circuitul basculant astabil compus din tranzistoarele T1 si T2. Nu am renuntat insa la idee si am inlocuit generatorul tranzistorizat cu semnalul de audiofrecventa (sinusoidal) de 500 Hz furnizat de heterodina modulata, iar casca am inlocuit-o cu indicatorul independent de tip "ochi magic". A mers fara probleme si am putut sa etalonez cadranul potentiometrului pentru rezistentente, in timp ce pentru condensatoare, prin utilizarea unei frecvente de cateva sute de kHz, am reusit sa fac o etalonare prin care am putut masura capacitati incepand de la 1 pF. In etapa a doua, am extins apoi puntea si la inductante. In acest mod, nu am mai fost dependent de calculele teoretice, de care se cam fereste marea majoritate a amatorilor. In fond o punte de masura, este ceva banal. Am prezentat-o totusi aici, deoarece am intampinat probleme deosebite la etalonarea scalei pentru rezistente. In laboratorul de fizica al liceului, nu am gasit nici cutie cu rezistente etalon, dar nici o punte gata etalonata. In aceste conditii am fost nevoit sa imi imaginez eu insumi o metoda, pe care sa o pot aplica in incinta laboratorului. In articolul din Sport si Tehnica se sugera o metoda de etalonare cu un fir subtire de nichelina, intins si dimensionat pentru o rezistenta de 200 Ω, pentru ca apoi sa se utilizeze parti din aceasta rezistenta pentru diferitele trepte ale scalei. Bineinteles ca nu as fi putut intinde intr-o incapere de marimea unei sali de clasa un fir de 15... 20 m lungime din lipsa acestui spatiu. Si atunci am aplicat urmatoarea "licenta" proprie. Am cumparat de la un magazin de electrice un conductor din nichelina mai subtire in diametru. Am facut un calcul teoretic, ca sa aproximez cat de lung ar trebui sa fie un conductor cu rezistenta de 200 Ω, dintr-un astfel de fir. Am facut un calcul simplu despre cat de lata ar trbui sa fie o placa de PFL (un conglomerat fabricat din straturi suprapuse si presate din resturi de mucava recuperata). Am recuperat din spatele unui magazin "Alimentara" (unde se aruncau deseurile nerecuperabile) din apropierea locuintei mele, un fragment de ambalaj dintr-un astfel de material. Am infasurat pe el acel crampei de conductor din nichelina astfel incat spirele sa nu se intersecteze, sau sa se atinga in vreun fel. Am masurat in laboratorul de fizica, folosind o sursa stabilizata, un voltmetru si un (mili)ampermetru respectiv tensiunea la capetele firului si curentul prin acesta si am aplicat teorema Ohm. Am ajustat firul, prin taierea surplusului de nichelina, astfel incat sa obtin exact cei 200 Ω necesari. Am determinat lungimea finala a firului, dupa care am calculat ce latime trebuie sa aiba un dreprunghi, astfel incat sa pot infasura pe el exact 20 de spire din firul respectiv. Am plasat la capetele acestei infasurari doua nituri-capsa, de care am fixat capetele firului, iar dupa infasurarea stransa pe respectivul dreptunghi, in final am trasat o linie dreapta pe suprafata dreptunghiului, care unea centrele celor doua capse-nit. Vizual, am reprezentat schematic in atasamentul 2. Astfel s-au format 20 de spire riguros egale, avand fiecare o rezistenta de 10 Ω. Cu aceasta "bobina" astfel realizata, nici nu a mai trebuit sa ma deplasez la laboratorul de fizica, deoarece utilizand rezistenta astfel calibrata, am reusit sa marchez acasa pe cadranul corespunzator rezistentelor, un numar de repere pentru diferite valori prestabilite respectand indicatiile din articolul din revista Sport si Tehnica. Deoarece, conform precizarilor din respectivul articol, marcajele ar fi trebuit sa ramana valabile si pentru celelalte scale ale aparatului, prin multiplicarea cu 100 si respectiv cu 10000. Pentru aceasta rezistentele "etalon" R2 si R3, ar fi trebuit alese astfel incat sa aiba loc egalitatile R2=100xR1 si respectiv R3=10000xR1. De aceea, am cumparat de la magazinul "Dioda" 50 de rezistente miniaturale de 10k si 50 de 1M, care m-au costat 25 de lei (25 de bani bucata) si le-am lipit pe rand pe pozitiile respective din circuitul puntii. Scala pentru x100 avea 100 de diviziuni, intre 10 Ω si 1 k. Am masurat rezistenta de 100 Ω montata pe pozitia x100, la fel cum am procedat si cu firul de nichelina si am stabilit prin teorema Ohm valoarea ei nominala. Am aplicat apoi de un numar de ori acelasi procedeu pentu un numar de rezistente din loturile de 50 de bucati cumparate din celelalte valori, pana cand am constatat ca se respecta egalitatile de mai sus, cu o toleranta de 0.5 %. Rezistentele de 10k si respectiv de 1M, care au corespuns acestor criterii le-am montat pe pozitiile corespunzatoare. Am avut ocazia peste cativa ani, in laboratorul specializat pe electrotehnica al facultatii sa verific cat de bine a decurs calibrarea, si am fost multumit cata acuratete a avut puntea, avand in vedere cat de aproximative au fost procedurile utilizate. Am folosit rezistente etalon, care masurate cu puntea mea, se incadrau intr-o toleranta de cel mult 1%.

Editat Aprilie 17, 2023 de ola_nicolas

[ola_nicolas]

Cu mentiunea ca nu am facut o trecere exhaustiva in revista a constructiilor mele ca electronist amator din anul 1970, ideea principala este ca toate acestea si inca multe altele, le-am realizat cu mult timp inainte de aparitia primului numar al revistei Tehnium, care s-a editat in decembrie 1970, iar in faza initiala a purtat numele de "Tehnium + anul curent" primind un statut de publicatie lunara. Asa s-a intamplat la debutul din decembrie 1970, apoi in anii 1971 si 1972. Abia ulterior, incepand din 1973 s-a renuntat la numeralul care desemneaza anul din sigla revistei si a devenit doar Tehnium. Iata (in atasamente) siglele primelor numere ale revistei, care confirma ceea ce spun. Apoi, din ce in ce mai des si mai insistent, anul a inceput sa fie scris cu minuscule, asa dupa cum se intampla incepand cu nr. 1 / 1975. In atasamente am copiat siglele primelor numere din anii 1970...1975. Tot din 1975 s-a schimbat si editorul. Daca in primii 3 ani + o luna, revista a fost editata de mult mai academica revista Stiinta si Tehnica, incepand din 1975, editorul a devenit C. C. al U.T.C. Apoi, daca analizam bine primul numar, putem sa citim pe banda cu specificatii tehnice: "Constructii mecanice, radioamatorism, electronica, cine-foto, miniautomatizari" De aici se vede ca intentia editoilor a fost sa suplineasca lipsa revistei Sport si Tehnica, care si-a suspendat activitatea in primii ani dupa 1970. Ultimul numar, pe care il detin eu este din anul 1973, insa zvonuri ca se desfiinteaza se auzeau tot mai insistent inca de prin 1968, an in care am inceput sa ma preocup personal de procurarea revistei.. Preocuparile fostei reviste Sport si Tehnica, au fost in ordine: Modelism (aero, navo, auto) aeronautica, automobilism, navigatie - adica mecanica in general; Sporturi cu caracter militar (parasutism, tir cu arme de foc, tir cu arcul, drumetii, etc); Radioamatorism; Electronica generala (mai putina la inceput, apoi in ultimele numere, din ce in ce mai multa); uneori mai apareau si articole de foto/cine-tehnica. Singurul domeniu adaugat suplimentar a fost miniautomatizarile. Imediat, dupa primul numar din 1970, totul s-a generalizat in "Constructii pentru amatori". Asadar suspendarea revistei Sport si Tehnica (care dupa cum spun gurile rele, iar fi stat in gat insusi lui Ceausescu) a fost din timp anticipata de aparitia revistei Tehnium. Dincolo de toate acestea, ramane totusi un traseu foarte bine conturat si de bun augur al revistei Tehnium, care si-a adus din plin partea ei de contributie la dezvoltarea miscarii tehnologice amatoricesti din Romania. Toate acestea nu trebuie sa ne faca sa uitam si contributia altor reviste asemanatoare, printre care la loc de mare cinste a fost Sport si Tehnica, infiintata in anii '50 sub vechiul nume "In Apararea Patriei". Spor!

Editat Aprilie 17, 2023 de ola_nicolas