Sari la conținut

Spre nervi artificiali cu ajutorul electronicii organice

Trimis donpetru , sep 15 2010 09:41 | 2411 Vizualizari
- - - - -


O echipă de chimişti de la universitatea Johns Hopkins din Statele Unite a creat componente electronice care se pot dizolva în apă şi apoi se autoasamblează în fire mai subţiri chiar decât un fir de păr, un prim pas spre construirea de nano-fire conducătoare de electricitate, adică nervi artificiali, care ar vindeca paraliziile.

Cum acestea sunt formate pe bază de carbon, sunt foarte uşoare şi au dimensiuni comparabile cu cele din lumea celulelor, aceste materiale electronice "organice" pot fi tolerate foarte bine de organisme şi pot deschide o eră nouă în nanotehnologia pentru aplicaţii medicale. Descoperirea aceasta a fost publicată în ultimul număr al Journal of the American Chemical Society.
Strămoşul dispozitivelor electronice bazate pe substanţe organice este acest întrerupător electronic bazat pe melanină. A fost creat în 1974 şi în prezent se află la muzeul Sminthonian din Statele Unite (vezi foto).

Pe lângă electronica clasică, obişnuită, unde unităţile de bază ale circuitelor electronice (tranzistorii) sunt formaţi din elemente chimice semiconductoare precum siliciul sau germaniul, mai există potenţialul pentru o nouă formă de electronică, una bazată pe carbon. Aşa cum viaţa se cunoaşte că este bazată pe carbon şi oamenii de ştiinţă se întreabă dacă nu este posibilă viaţa şi având la bază siliciu, tot astfel oamenii de ştiinţă construiseră electronica pe bază de siliciu şi acum s-a pus întrebarea dacă nu se poate construi o electronică şi sub formă de carbon. Este fascinant acest mod de a vedea lucrurile. Răspunsul pare foarte promiţător, căci o echipă de la universitatea Johns Hopkins din Statele Unite chiar a construit materiale electronice pe bază de carbon. Acestea sunt uşoare şi solubile în apă, ceea ce le permite să fie transportate în organismul uman. La un moment dat, acestea se autoasamblează în fire lungi, dar foarte subţiri (chiar şi ca firul de păr). Numeroase aplicaţii biomedicale pot apărea prin controlarea acestui fenomen.

Spre nervi artificiali cu ajutorul electronicii organice

De exemplu, s-ar putea crea nervi artificiali pentru a oferi o nouă şansă persoanelor paralizate, adică impulsul nervos să treacă prin aceste materiale lungi şi subţiri tot aşa cum ar fi trecut prin un nerv. Desigur, studiile trebuie continuate până să se clarifice potenţialul real ca aceste nano-fire pe bază de carbon să poată transmite curentul electric la scala celulelor. Este promiţător, însă.

Mai multe despre electronica organică

Electronica organică este o ramură a electronicii care studiază marialele conductoare din punct de vedere electric şi care sunt formate din substanţe studiate de chimia organică, adică substanţe ce au la bază carbonul, precum polimeri, plastice sau chiar molecule mici. Această ramură a electronicii se deosebeşte de electronica clasică care se bazează pe substante anorganice, precum metale şi semiconductori precum siliciul şi germaniul.

Electronica organică a luat avânt în 1977 prin munca lui Alan J. Heeger, Alan G. MacDiarmid, and Hideki Shirakawa, care au fost şi recompensaţi cu Premiul Nobel pentru Chimie din anul 2001. Puteţi citi mai multe despre electronica organică pe Wikipedia.


Sursa: StiintaAzi


0 Comentarii

SUPPORT WEBSITE

    Susțineți dezvoltarea acestui site web
Today's Birthday's

Last FAQ

  • ian 11 2013 08:57
    Izolatia externa reprezinta izolația părților exterioare ale unui echipament, constând din distanțe de separare în aer si din suprafețele în contact cu aerul ale izolației solide ale unui echipament, care sunt supuse la solicitări d...
  • mar 03 2013 04:16
    Este o retea electrică al cărei punct neutru nu are nici o legătură voită cu pământul, cu excepia celei realizate prin aparate de măsurare, de protecie sau de semnalizare, având o impedană foarte mare.
  • iul 01 2014 08:27
    Acest nivel de izolatie se defineste astfel:a) pentru echipamentele cu tensiunea cea mai ridicată < 245 kV:- tensiunea nominală de tinere la impuls de trăsnet si- tensiunea nominală de tinere de scurtă durată la frecvenă indu...
  • ian 11 2013 08:34
    Supratensiunile electrice tranzitorii sunt de trei tipuri:- supratensiune cu front lent: Supratensiune tranzitorie, în general unidirecțională, având durata până la vârf 20 μs < Tp < 5000 μs si durata spatelui T2 < 20 ms...
  • aug 07 2012 08:30
    Sitemele de achizitie de date se clasifica avand in vedere doua criterii:dupa conditiile de mediu in care lucreaza:▪ sisteme destinate unor medii favorabile(laborator);▪ sisteme destinate utilizarii in condii grele de lucru( echipam...

Latest News

Board Statistics

Total Posts:
72212
Total Topics:
6347
Total Members:
30468
Newest Member:
kanabys
Online At Once:
196 --- 26-iulie 18

103 utilizator(i) activ(i)(în ultimele 15 minute)

102 vizitatori, 0 utilizatori anonimi
Bing, Google, costache2011

emil.matei.ro Cel mai cuprinzator director romanesc